Orice constucție are nevoie de un proiect de execuție. Nu numai din cauză că proiectul se impune prin lege și proiectantul își asumă răspunderea pentru rezistența întregii construcții, ci și pentru economii substanțiale în bani și în timp.
Montajul fațadei unei case presupune multă experiență, proprietate care se obține în perioade îndelungate de testări, cursuri și aplicații practice. De ce să Vă asumați riscuri de execuție necalitativă, când din statistici, vedem că specialiștii costă chiar mai puțin decât cei care pretind că pot.
Transportarea materialelor este o parte componentă inevitabilă a procesului de construcție și renovare. Costurile transportului, ca regulă, sunt suportate de către client, chiar dacă sunt declarate sau ascunse în prețul materialelor. Considerăm că transparența este foarte importantă, mai ales că noi niciodată nu avem adaos comercial la transport, tot ce platiți pentru transport merge la combustibil, amortizarea camioanelor și venitul familiilor șoferilor.
O investiție consistentă pe care o cere renovarea casei prin termoizolația fațadei – câte odată are nevoie de suport financiar din exterior. Fațadă în rate fară gaj și cu aport minim din partea Ta este o noutate pe care o are DECORELLI în colaborare cu Microinvest și n-o are altcineva pe piață
PROFITĂ DE OFERTE
Ofertele speciale la DECORELLI sunt elaborate în așa fel, încât să poată beneficia de ele chiar și cele mai apropiate rude ale colegilor din echipă.
Pachetele de servicii cu toate elementele incluse, sunt aceleași pentru toată lumea, astfel nu necesită negocieri și vînători de discounturi.
Vă provocăm să verificați prețurile la serviciile complexe de prin piață, ca să vă convingeți că avem ofertele cele mai avantajoase cu calitatea controlată a execuției.
29 Euro/m2 – fațadă la cheie cu tencuială decorativă
TERMOIZOLĂM ȘI FINISĂM FAȚADE LA CASE PRIVATE ȘI CLĂDIRI






