Transport

Transportarea materialelor este o parte componentă inevitabilă a procesului de construcție și renovare. Costurile transportului, ca regulă, sunt suportate de către client, chiar dacă sunt declarate sau ascunse în prețul materialelor. Considerăm că transparența este foarte importantă, mai ales că noi niciodată nu avem adaos comercial la transport, tot ce platiți pentru transport merge la combustibil, amortizarea camioanelor și venitul familiilor șoferilor. Puteți verifica oricând prețurile curente la transport pe piață, nu veți vedea niciun leu în plus adaos din partea noastră.

Avem întelegeri doar cu cei mai buni transportatori privați, care au investit în mașini și, care își întrețin familiile doar din această afacere.

Așa avem la dispoziție 4 tipuri de transport cu tonaj si volum diferit, astfel încât optimizăm costurile de fiecare dată, adică nu transportăm un sistem de scurgere cu o mașină de 5 tone și transportăm vata minerală cu transport acoperit cu volum mare.

Șoferii, fiind pe cont propriu, pot fi ajunși în șantier chiar la 7:00 dimineața, mai ajută la descărcat, întrețin mașinile într-o stare foarte bună de funcționare – beneficii pe care nu le poți obține de la angajați.